Cele mai recente

Anvelope de motocicleta la cauciucuridirect.ro

Lettori fissi

joi, 11 martie 2010

Reducerea fenomenului de condens


 I. DE UNDE PROVINE UMIDITATEA DIN LOCUINŢĂ
  Vaporii sunt un produs al vieţii de zi cu zi, spre exemplu: în cazul unei familii cu trei membri, prin transpiraţie şi respiraţie se elimină zilnic o cantitate de aproximativ 10L de apă. Vaporii se formează în atmosferă din incăpere şi în timp ce gătim, facem baie, spălăm vase, stropim florile si spălăm sau călcăm rufele. Aceşti vapori trebuie eliminaţi din incăpere prin sistemul de ventilare existent în încăpere, deobicei în baie sau bucătărie. Pătrunderea aerului curat în locuinţă se face prin neetanşeităţile existente, prin deschiderea ferestrei sau prin sisterne de ventilare montate special în ferestre sau pereţi.

 În situaţiile în care se formează o cantitate mai mare de vapori înlocuintă, ex.: în timp ce gătim, sau când întreaga familie este acasă, se recomandă ventilarea încăperii cu geamul uşor întredeschis. Pătrunderea aerului curat în încăpere se poate face şi prin deschiderea largă a ferestrei timp de 5 minute. Deosebit de importantă este aerisirea frecventă, în cazul locuinţelor nou construite, pentru că în urma procesului de construcţie (din pereţi, tencuială, materialul folosit la zugrăvire ş.m.d.p.) se elimină o mare cantitate de vapori.
 
CE SPUN EXPERŢII
   În funcţie de temperatura pe care o are, aerul poate conţine o anumită cantitate de apă sub formă de vapori. Cantitatea de umiditate din aer scade o dată cu scăderea temperaturii. De exemplu: 1m² de aer la temperatura de 20°C poate conţine 17,3g apă, sub formă de vapori, în timp ce 1m² de aer la temperatura de 5°C poate conţine doar 5,3g apă. Acest lucru inseamnă că atunci când aerul se răceşte, scade şi conţinutul de apă care se depune sub formă de condens pe suprafeţele mai reci din locuinţă cum ar fi suprafaţa geamului. În urma aerisirii, prin incălzirea aerului ce pătrunde în încăpere, creşte şi capacitatea de absoarbţie a umidităţii.
   Fenomenul de condens se formează în spaţiile în care aerul umed este în contact cu suprafeţele reci. Acest fenomen poate fi observat, sub formă de rouă în urma răcirii aerului în cursul nopţii, în zilele ploioase pe parbrizul autoturismelor sau atunci când intrăm într-o încăpere încălzită şi ni se aburesc ochelarii.
  În cazul ferestrelor de mansardă datorită poziţiei şi rolului pe care îl au acestea, sunt supuse apariţiei fenomenului de condens. Acest lucru inseamnă că umiditatea aerului din încăpere este ridicată. Condiţiile de apariţie a fenomenului de condens pe suprafaţa geamului:

  Exemplu: în cazul geamurilor termoizolante obişnuite fenomenul de condens apare la o temperatură exterioară de -7°C, dacă umiditatea aerului din interior depăşeşte valoarea de 60%. Se observă faptul că în afara temperaturii exterioare şi caracteristicilor termoizolante a geamului, fenomenul de condens este influenţat şi de temperatura interioară, dar în primul rând de umiditatea aerului. Umiditatea recomandată într-o locuinţă este de 40-50%. Dacă umiditatea este mai ridicată are un efect dăunător nu doar asupra interiorului corpului clădirii, ci şi asupra sănătăţii.

   În scopul obţinerii unui climat optim, trebuie să se asigure schimbarea aerului într-o încăpere. Conform normelor în vigoare, ventilarea trebuie să fie de cel puţin 20 m²aer/h pentru o persoană.
 

SURSA:Kronlux.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii recente

Articole recente

Anvelope de motocicleta la cauciucuridirect.ro