Cele mai recente

Anvelope de motocicleta la cauciucuridirect.ro

Lettori fissi

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Semănatul castraveţilor

Semănatul castraveţilor

Ai nevoie de folie (pentru solar), de dimensiuni cu 1-1,5 m mai mare decât suprafaţa pe care semeni castraveţii. Pregăteşti locul şi mărunţeşti bine pământul. La distanţa de 50-60 cm faci rigole (şanţuri) dintr-un capăt în altul al parcelei. Întinzi folia pe terenul astfel pregătit, în aşa fel încât ea să copieze suprafaţa terenului (să ia forma rigolelor).

Pe margini fixezi folia cu pământ. În rigole, la distanţe de 60 de cm tai folia cu o cutie de conservă rotundă. Scoţi bucata de folie tăiată şi în locul acesta pui 2-4 seminţe de castraveţi olandezi. Dacă răsar toate seminţele, le răreşti şi laşi doar două fire. Pe marginea găurilor fixezi folia de pământ cu agrafe din sârmă (sau beţe, sau cuie lungi); introduci agrafa prin folie şi o înfigi în pământ pentru a nu pătrunde aerul sub folie şi astfel să crească buruieni pe parcelă. Când alegi locul pentru semănat să te gândeşti că e preferabil să fie puţin înclinat, astfel încât rigolele să fie în „pantă“, dar nu exagerat de mare, pentru că la udarea castraveţilor se aşază furtunul cu apă în capătul mai ridicat al rigolei şi apa se scurge pe făgaş până la ultimul fir de castraveţi.

În felul acesta se reduce riscul de a se „arde“ castraveţii. Avantajul acestei metode este că nu trebuie săpaţi castraveţii, iar recolta este triplă. Castraveţii se întind pe folie şi nu trebuie dirijaţi pe aţă. Atenţie! Trebuie culeşi tot la două zile, aşa că nu lăsa să treacă mai mult şi vei vedea ce minunăţie de castraveţi vei avea. Nu încerca şi cu altă sămânţă, ci doar cu sămânţă de castraveţi olandezi. După această metodă, poţi avea recoltă bogată şi de pepeni galbeni sau pepeni verzi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii recente

Articole recente

Anvelope de motocicleta la cauciucuridirect.ro